And...I've crossed the silver linings

Sunt melancolica. Melancolica si nervoasa. Pe mine.

Tocmai am terminat cursul de initiere in bijuteria de argint din cadrul Scolii de bijuterie Contemporana Assamblage cu care v-am tot batut la cap de 3 luni incoace :) si a fost ataaata de frumos. Cu mult peste asteptarile mele. 

Oameni extrem de deschisi, de darnici , care sunt dispusi sa te invete, sa impartaseasca cu tine informatii pe care ei le-au strans in ani si ani de bijuterit. 

Stiti? Se zice ca meseria de bijutier se fura...eh, la ei se invata. 

Se invata cu mult drag si rabdare, cu sufletul deschis, cu glume, soare si bunute raw (facute de mama lui Machi-best bunute ever :) ). Am cunoscut niste oameni minunati, am ascultat povestile lor, am ras impreuna, am ascultat-o impreuna pe Alexandrina intinse in iarba, am vizionat filme pe varf de bloc.
Am invatat si experimentat cu argint, cat de una singura as fi invatat probabil de N x 10 ori mai incet.

Eu ca o visatoare incorigibila, visez sa crestem toti mari si sa depanam amintri la targurile si cursurile viitoare.

                                       

Iar acum sunt un intreg amalgam  de sentimente, unele complementare, altele contradictorii: sunt fericita, melancolica si a naibii de nervoasa. Mi-e ciuda pe mine.  Cand ma gandesc ca am asteptat atata timp sa particip la cursul acesta. Si salivam mai rau ca Pavlov la toate fotografiile postate de ei din timpul cursurilor anterioare, si ma gandeam: abia astept, abiaaa astept sa ma joc si eu cu toate jucariile lor: cu brenerul care iti pupa parul fara mila, cu traforajul care iti da viata imaginatiei, cu pila mancacioasa care te musca de buricele degetelor, si cate si mai cate :)

Stiu, stiu, se zice ca toate se intampla la momentul potrivit. Sunt de acord cu asta in general, insa cred ca ocazional o folosim pe post de scuza ca sa nu ne dam acel bine meritat sut in fund si sa ne mobilizam odata, sa iesim din zona de confort. Iar in cazul acesta cred ca asta am facut eu. 

Nu ma intelegeti gresit, sunt euforica pana la soare si inapoi :) dar stiti sentimentul acela cand dintr-o data iti dai seama: Dumnezeule, daca as fi stiut toate astea acuma un an , caaate as mai fi facut?.

Eh, asa e la mine acuma. :)

Cu siguranta m-as fi mutat la Bucuresti si mi-as fi incropit un mic atelier dragut in cadrul scolii. Pentru ca da, dupa ce termini cursurile lor, te sustin si te incurajeaza sa mergi mai departe. Si iti ofera si spatiu si unelete si targuri special pentru tine ca si cursant :) Insa ... acum ma mut la Paris.

Si vreau sa va multumesc tuturor inca o data, pentru ca... cu ajutorul si sustinerea voastra, am reusit sa fac si acest pas. Un prim pas, deoarece pentru mine este clar. Asta vreau  sa fac! Cine stie cat va mai dura pana chiar voi avea si atelierul meu unde sa ma pot juca in voie, (desi I have a feeling ca nu mult ) dar ce am invatat incercand sa particip la acest curs, e ca daca iti doresti cu adevarat, you will definitely make it happen.